Bine ai venit!
Mă numesc Ioana și cred în capacitatea oamenilor de a-și depăși limitele.
Servicii:
Psihologie Clinică
Psihologie Aplicată în Domeniul Securității Naționale
Psihologia Transporturilor
Psihologia Muncii și Organizațională
Cât trăim învățăm, iar pentru mine viața este un mozaic de întâlniri, experiențe ce deseori ne redirecționează pe căi neașteptate. Sunt un om simplu, orientat către colaborare și dezvoltare; fascinată de cunoaștere, mă regăsesc în “a fi” ,“a explora” și “a face”. Consider că putem face lucruri care contează pentru oameni cărora le pasă.
În primii ani de viață mi-a fost insuflată iubirea pentru oameni, literatură și cunoaștere, într-o comunitate strânsă, unită, suportivă; această “temelie” m-a făcut să rezonez cu psihologia încă din anii liceului.
Ca experiență profesională, am lucrat aproximativ 15 ani în corporații (Domeniul Juridic, Industria Ospitalității, FMCG, Pharma), însă chemarea către studiul psihologiei și practicarea acestei profesii a fost prezentă constant. Sunt recunoscătoare că am posibilitatea de a o practica, începând cu 2019.
În prezent sunt psihoterapeut în formare – Psihoterapie Integrativă la Institutul de Psihoterapie, Consiliere psihologică şi Supervizare clinică (IPCS) Timișoara.